Proiecţiile din cadrul Competiţiilor Anim'est continuă marţi, 12 octombrie, în cea de-a cincea zi a celui mai important festival de film de animaţie din România, cu programe din secţiunile dedicate filmelor realizate de studenţi, scurtmetrajelor din toate colţurile lumii, programelor prezentate de membrii juriului Anim'est, precum şi unui nou film din competiţia de lungmetraj.
Phil Mulloy, animatorul invitat al acestei ediţii de festival, şi unul dintre membrii juriului de lung şi scurtmetraj, îşi prezintă cel de-al doilea program de scurtmetraje la Cinema Patria, marţi, 12 octombrie 2010, de la ora 18:30. Programul este alcătuit din cele trei filme scurte din seria Intoleranţă, dedicate zogilor – înfricoşătoarea populaţie „inventată” de Mulloy, care invadează Terra, într-un viitor îndepărtat. Spectatorii de la Patria vor trăi astfel experienţa unică şi extrem de puternică a filmelor unuia dintre cei mai importanţi animatori independenţi contemporani. Publicul Anim'est va avea ocazia să îl întâlnească şi să discute cu Phil Mulloy în cadrul masterclass-ului cu intrare liberă susţinut de acesta la Cinema Union, începând cu ora 12:00. Prezenţa lui Phil Mulloy la Bucureşti este susţinută de British Council.
Olandezul Erik van Schaaik, câştigătorul Trofeului Anim'est 2009, îşi prezintă marţi, de la ora 18:00, la Cinema Union, cel mai recent scurtmetraj, Pecker, alături de Fantoma de la Cinema, titlul care a câştigat marele premiu al celei de-a patra ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est, şi o parte dintre filmele sale preferate, printre care se numără titluri extrem de îndrăgite de publicul festivalului, precum Lapsus, filmul argentinianului Juan Pablo Zaramella, câştigător al Premiului Publicului la Anim'est în 2007 sau Chainsaw Maid (r. Takena Nagao, Japonia, 2009), unul dintre filmele pe care spectatorii Anim'est le vor savura şi în cadrul Creepy Animation Night 2.
Summer Wars (r. Mamoru Hosoda), lungmetrajul japonez selecţionat în Competiţia Anim'est 2010 prezentată de Groupama, rulează marţi, 12 octombrie, la Cinema Patria, de la ora 22:30. Filmul spune povestea lui Keiji Koiso, elev în clasa a unsprezecea şi un geniu al matematicii. Acesta acceptă o slujbă de vară în familia lui Natsuki, pe care o place în secret. La sosire, află că se pregăteşte o reuniune de familie cu ocazia celei de-a 90-a aniversări a capului familiei, Sakae, în faţa căreia Keiji trebuie să joace rolul de logodnic al lui Natsuki. Între timp, încercarea lui de a rezolva o ecuaţie de matematică produce coliziunea dintre Pământ şi o lume paralelă.
Competiţia Studenţească din cadrul Anim'est debutează cu primul program de scurtmetraje marţi, 12 octombrie, la Cinema Scala, de la ora 19:00, în prezenţa lui Amin Taghipour, regizorul filmului Peal (Iran, 2010), Paul McNulty, realizatorul scurtmetrajului The Art of Making Friends, Luiz Lafayette Stockler, regizorul filmului Vovo (Marea Britanie, 2010) şi Rafael Sommerhalder, cel care îşi va proiecta filmul Flowerpots (Marea Britanie – Elveţia, 2008).
Una dintre cele mai îndrăgite secţiuni ale festivalului, Competiţia de Scurtmetraj Anim'est, din selecţia căreia vor fi alese câştigătoarele Trofeului Anim'est, Premiului pentru Cel mai bun Scurtmetraj şi al Premiului Special al Juriului, îşi programează cel de-al doilea calup marţi, 12 octombrie, de la ora 20:30, la Cinema Patria. Maja Gehrig, regizoarea filmului Amourette (Elveţia, 2009) şi Gerben Agtenberg, regizorul scurtmetrajului Bridge (Olanda, 2010), vor fi prezenţi la proiecţia de la Cinema Patria, pentru a-şi prezenta filmele şi a răspunde întrebărilor spectatorilor Anim'est.
Unul dintre cei mai importanţi animatori italieni ai momentului, Simone Massi, regizorul premiat cu trofeul Anim'est pentru Cel mai bun scurtmetraj în 2007 (Memories of Dogs) şi membru în juriul de lung şi scurtmetraj al acestei ediţii, va discuta cu spectatorii de la Cinema Union marţi, de la ora 14:00, în cadrul masterclass-ului Întâlnire cu Simone Massi. La fel ca la toate celelalte masterclass-uri, intrarea este liberă.
Secţiunea Minimest programează o nouă proiecţie care va face deliciul spectatorilor mai mici şi mai mari ai celui mai important festival de film de animaţie din România, marţi, de la ora 11:30, la Cinema Patria: Monştri vs. Extratereştri / Monsters vs. Aliens (r. Rob Letterman, Conrad Vernon, SUA, 2009). Susan Murphy, o tânără din California, este lovită în ziua nunţii de un meteorit, şi se transformă într-un monstru de 15 metri înălţime, pe care armata se grăbeşte să-l captureze, dându-i numele de Ginormica.
Cea de-a cincea ediţie a Festivalului International de Film de Animatie Anim'est se desfasoara in perioada 8-17 octombrie 2010 la Cinema Patria, Cinema Scala si Cinema Union din Bucuresti, si va fi urmata de un follow-up la Cinema Victoria din Cluj-Napoca, in perioada 22-24 octombrie 2010. Anim'est este organizat de Asociatia Estenest, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei si Ogilvy.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M