Spitalul Municipal din Lugoj s-a transformat în adăpost pentru oamenii străzii din oraş. Pentru că în localitate nu există nici un centru de primire a persoanelor fără adăpost, de fiecare dată când vremea se răceşte şi nu mai pot sta sub cerul liber, oamenii fără casă se adăpostesc prin diverse secţii ale spitalului.
Peste o sută de persoane din Lugoj, care aşteaptă să primească o locuinţă socială, îşi duc viaţa pe stradă. Maria Martinescu, o femeie de 64 de ani, de doi ani locuieşte în stradă, iar in anotimpul rece este o clientă fidelă a spitalului din Lugoj. "Copiii nu ştiu pe unde sunt, am auvut un bărbat care mi-o mancat pensia şi m-o bătut şi numa pe drumuri am fost", spune ea.
În acelaşi spital, într-o altă secţie, avem un alt caz. Ana Puşcaş, de 63 de ani, a ajuns la spital zilele trecute, flămîndă şi muşcată de şobolani. Femeia locuieşte de mai mulţi ani singură într-o încăpere improvizată într-o piaţă de la periferia oraşului. "Fata a murit şi nu mai am pe nimeni; şi băiatul s-o însurat şi nu mai am pe nimeni2, spune ea.
De la începutul anului şi până în luna octombrie a acestui an, la spitalul din Lugoj s-au înregistrat peste 50 de astfel de cazuri. "Îi ţinem în spital, le acordăm îngrijire medicală şi încercăm să le oferim ajutoarele băneşti şi să îi trimitem în cămine de bătrâni", spune Simona Ştirbu, asistentă medicală.
Deşi centrul de primire a persoanelor fără adăpost este mai mult decât necesar, primarul din Lugoj susţine că nu a avut bani pentru că a construit alte centre pentru pensionari şi copii.
Oamenii străzii din Lugoj se adăpostesc de frig la Spitalul Municipal
PUBLICAT
Marţi, 27 Noiembrie 2007 06:43
ACTUALIZAT
Marţi, 27 Noiembrie 2007 06:43
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M