Ca să facă faţă consumului mare de pâine şi cozonaci din aceste zile, brutarii şi-au dublat producţia. Oamenii au cumpărat mai mult decât de obicei, de teamă să nu rămână fără pâine şi cozonaci, aşa că la unele centre de pâine s-au format cozi de câteva zeci de metri.
"Suntem o familie mare şi mănâncă mult, foarte multă pâine şi ne este frică să nu închidă la urmă", spune un membru al familiei, care a cumpărat 30 de pâini pentru două zile.
"Comenzile de pâine sunt duble faţă de o zi normală, având în vedere că sunt nişte zile libere", spune Aurel Popescu, preşedinte Rompan.
Vedeta a fost, fără îndoială, cozonacul. "În această perioadă consumul de cozonaci este de 11-12 ori mai mare decât într-o lună obişnuită", a mai spus acesta. Potrivit Patronatului Pâinii, în decembrie se vând aproximativ 7,5 milioane de cozonaci.
Oamenii şi-au făcut provizii pentru că centrele de panificaţie au fost închise pe 25 decembrie, iar pe 26 se lucrează după program scurt.
Oamenii au stat la coadă ca să cumpere mai multă pâine de Crăciun
PUBLICAT
Marţi, 25 Decembrie 2007 08:54
ACTUALIZAT
Marţi, 25 Decembrie 2007 08:54
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M