Premieră în capitala culturală europeană. Una dintre cele mai valoroase viori Kochanski Stradivarius a răsunat miercuri seară la Sala Thalia din Sibiu. Violonistul Pierre Amoyal, proprietarul viorii şi dirijorul Rinaldo Muratori au transformat concertul în clipe de magie.
Vedeta spectacolului a fost, fără îndoială, vioara Stradivarius. Chiar dacă pe scenă s-au aflat două nume grele din lumea muzicii clasice, sunetul magic al viorii a captat întreaga atenţie a publicului sibian.
Povestea celebrului instrument este la fel de fascinantă precum istoria întregii colecţii Stradivarius. Vioara a fost realizată în 1717 şi a aparţinut ţarului Nicolae al II-lea. Acesta i-a dăruit-o violonistului polonez Pavel Kochanski, pentru ca decenii mai târziu să ajungă la Pierre Amoyal. Violonistul francez recunoaşte că vioara Stradivarius este marea iubire a vieţii lui şi nu se desparte de ea nici o clipă, mai ales că acum ceva vreme instrumentul a fost furat şi recuperat cu greu.
Sibienii, dar şi turiştii din capitala culturală europeană îi mai pot asculta pe cei doi muzicieni şi în această seară. Aceste două concerte marchează nu doar cel mai important eveniment al Filarmonicii din Sibiu, ci şi încheierea stagiunii 2006-2007.
O vioară Stradivarius autentică, la Sibiu
Miercuri, 20 Iunie 2007 21:34
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Regal de muzică populară la Sibiu
Miercuri, 13 Iunie 2007 21:31 - Concurs enduro la Sibiu
Luni, 18 Iunie 2007 06:24 - Expoziţie de artă contemporană la Sibiu
Luni, 18 Iunie 2007 21:37 - UE în vitrina capitalei culturale europene
Marti, 19 Iunie 2007 21:33 - Coloana Infinitului iluminată la Sibiu
Sambata, 23 Iunie 2007 21:49 - Şi-a uitat vioara, care valora 360.000 de dolari, în tren
Marti, 15 Aprilie 2008 20:39
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Salonul Internaţional al Benzilor Desenate, în această lună la Constanţa
Astazi, ora 11:34În perioada 24-26 octombrie 2008 va avea loc la Muzeul de Artă din Constanţa cea de-a 18-a ediţie a Salonului Internaţional al Benzii Desenate din România. Devenită de-acum tradiţională, această sărbătoare a celei de-a noua...
Moaştele Sfântului Nifon vor ajunge mâine la Iaşi, la pelerinajul de Sfânta Parascheva
Astazi, ora 10:11Eveniment în premieră pentru Biserica Ortodoxă Română. Moaştele unui sfânt au fost transportate de la o biserică la alta pe calea aerului, cu un elicopter al Ministerului Apărării. Moaştele Sfântului Nifon vor fi depuse spre...
Traian Băsescu este aşteptat la Festivalul Vinului de la Arad
Vineri, 10 Octombrie 2008 19:36Preşedintele Traian Băsescu a fost invitat de Primăria municipiului Arad să participe la Festivalul Vinului, care se va desfăşura în perioada 17-19 octombrie, după ce şeful statului a participat şi la ediţia de anul trecut a...
Premiul Nobel pentru Literatură a fost acordat scriitorului francez Jean-Marie Gustave Le Clezio
Vineri, 10 Octombrie 2008 05:15Academia Regală de Ştiinţe din Stockholm a acordat joi Premiul Nobel pentru Literatură scriitorului francez Jean-Marie Gustave Le Clezio. Printre favoriţii cursei pentru această prestigioasă distincţie a fost şi controversata...
Obiectele personale ale lui Jacques Brel s-au vândut cu aproape 1,3 milioane de euro
Joi, 09 Octombrie 2008 12:22Colecţionarii şi fanii artisului belgian Jacques Brel au cheltuit aproape 1,3 milioane de euro pentru a intra în posesia unora din obiectele sale personale scoase la licitaţie. Cel mai scump dintre acestea, manuscrisul melodiei...
Cele mai CITITE din Cultură & media
- A murit Emil Palade (6775)
- Actriţa Mariana Mihuţ a ajuns la spital după ce a căzut pe scenă în timpul piesei "Unchiul Vania" (2574)
- Premiul Nobel pentru Literatură a fost acordat scriitorului francez Jean-Marie Gustave Le Clezio (1732)
- Principalele jurnale de ştiri ale zilei s-au relansat la Realitatea TV (1294)
- Trupa Depeche Mode va concerta, din nou, la Bucureşti (1249)
Cele mai VOTATE din Cultură & media
- Politica la raport - sinteza politică a săptămânii prin ochii omului de rând (3.56/5)
- A murit Emil Palade (3.28/5)
- Realitatea-Caţavencu instaurează Cod Verde (3.04/5)
- Principalele jurnale de ştiri ale zilei s-au relansat la Realitatea TV (2.6/5)
- Obiectele personale ale lui Jacques Brel s-au vândut cu aproape 1,3 milioane de euro (2.12/5)
Cele mai COMENTATE din Cultură & media
- A murit Emil Palade (35)
- Realitatea-Caţavencu instaurează Cod Verde (14)
- Actriţa Mariana Mihuţ a ajuns la spital după ce a căzut pe scenă în timpul piesei "Unchiul Vania" (12)
- Trupa Depeche Mode va concerta, din nou, la Bucureşti (10)
- La Roma are loc săptămâna aceasta un maraton de lectură biblică (7)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- C. P. Tăriceanu: Suntem campionii Europei. Toate ţările se uită cu invidie la România
- Adriean Videanu: Guvernul este iresponsabil. Cum comentaţi?
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte
- ANI verifică averea preşedintelui ANRE, Gergely Olosz
- Zeci de telespectatori Realitatea TV au sărit în ajutorul bătrânei cu o pensie de trei lei
- G7 a elaborat un plan de acţiune în cinci puncte pentru a face faţă crizei financiare mondiale
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Predoiu nu crede că sunt şanse mari să se ridice monitorizarea pe justiţie în situaţia actuală
Astazi, ora 20:11Ministrul Jutiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat astăzi la Realitatea TV că semnalul de la Bruxelles este că nu sunt şanse mari ca monitorizarea pe justiţie să înceteze în contextul actual şi că CE cere o acţiune...
- Un american a plătit 30 de milioane de dolari pentru a petrece zece zile în spaţiu
- Marea Britanie negociază soarta depozitelor de 1,3 miliarde euro blocate în bănci islandeze
- Kingston lansează stick-ul DataTraveler 150 de 32Gb
- John McCain i-a luat apărarea rivalului său la un miting electoral
- General Motors şi Chrysler sunt pe punctul de a fuziona
- Germania ar putea aproba, în câteva zile, un plan de salvare a sectorului bancar
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 12.10 | 13.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 22 °C | 20 °C |
| Bacău | 18 °C | 18 °C |
| Braşov | 17 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 21 °C |
| Constanţa | 16 °C | 22 °C |
| Europa | 12.10 | |
| Atena | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.769 RON |
| 1 USD | 2.7811 RON |
| 1 GBP | 4.7136 RON |
| 1 CHF | 2.4816 RON |
| 100 HUF | 1.4217 RON |
| 100 JPY | 2.8068 RON |
| 1 BGN | 1.927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









