O victorie militară a coaliţiei internaţionale asupra talibanilor nu este suficientă pentru obţinerea păcii în Afganistan, a apreciat un responsabil al ONU, acuzând NATO că este prea optimist şi că este în căutarea unei "soluţii facile", relatează AFP.

Instabilitatea din ţară nu poate dispărea "ucigându-se talibani", a declarat Tom Koenigs, şeful misiunii ONU în Afganistan, pentru "The Guardian".

"Avem o arie de acţiune limitată. Dacă nu acţionăm rapid şi împreună ne vor alunga în trei ani", a adăugat el.

"În acest moment responsabilii NATO sunt foarte optimişti şi cred că pot câştiga războiul. Ei spun că dezvoltarea poate veni după acţiunea militară, dar nu există o soluţie facilă", a avertizat diplomatul.

NATO "trebuie să înceteze să acţioneze singur" şi trebuie să coopereze îndeaproape cu armata afgană, pentru că doar aceasta "poate câştiga", a spus el. "Împotriva unei insurgenţe de acest gen trupele internaţionale nu pot câştiga", a subliniat diplomatul.

"Această problemă nu poate fi rezolvată simplu, ucigând talibani. Trebuie să se câştige susţinerea populaţiei, iar acest lucru nu este posibil decât cu un stat de drept, un guvern corect, o poliţie responsabilă, prin dezvoltare şi diplomaţie cu Pakistanul", a explicat el.