Cinci tinere, din care 4 minore, sunt acuzate că ar fi violat, bătut cu bestialitate şi jefuit o a şasea, în departamentul Aisne. Potrivit presei locale, cea mai în vîrstă dintre suspecte, de 27 de ani, le-a mobilizat pe celelalte patru, toate minore, pentru a o pedepsi pe o fată, care îi sedusese iubitul.
Detaliile răzbunării sunt cumplite: victima, de 29 de ani, a fost torturată şi violată cu un obiect găsit în casă. Supliciul a durat peste două ore. După acest calvar, cele cinci au jefuit şi devastat locuinţa victimei.
Instigatoarea atacului a fost arestată pentru viol în grup şi violenţă armată cu premeditare, iar minorele au fost puse sub control judiciar.
Fenomenul infracţiunilor grave comise de adolescenţi a luat, în ultimii ani, o amploare fără precedent în mai multe ţări din Occident, în special în Marea Britanie şi Franţa.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M