Atacuri în serie la Călăraşi. În doar câteva luni, patru femei au fost înjunghiate. Ultima victimă a fost atacată joi seară, ea a ajuns la spital şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.
"Aseară (joi n.r.), în jurul orei 19.00, Poliţia Călăraşi a fost sesizată de tânăra de 22 de ani din Călăraşi cu privire la faptul că a fost injunghiată. Din primele verificări a rezultat că victima, în timp ce se deplasa singură pe strada Aleea Bisericii, a fost acostată din spate de o persoană necunoscută, care, fără să vorbească a înţepat-o în zona abdomenului, apoi a fugit. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale", a declarat Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi.
Tânăra mai avea câţiva paşi până la intrarea în bloc când a fost înjunghiată. Cu o jumătate de oră înainte altă tânără a fost atacată.
Fata a fost operată de medici, dar acum are nevoie de sânge.
"Fata mi-a povestit mamă mi-a ieşit o persoană în spate, mi-a pus mâna la ochi şi mi-a infript cuţitul în spate. Fata mea a reuşit să sune la poliţie. L-a văzut pe agresor, era un bărbat cu pantaloni scurţi kaki, tricou negru, păr scurt şi slăbuţ. Fata mea a pierdut mult sânge i-a rămas doar un kilogram în corp. A fost nevoie să o intubeze. Are nevoie de cel puţin 10 persoane să îi doneze sânge. Are grupa A 2", a povestit mama fetei agresate.
Anchetatorii au un portret robot al atacatorului şi speră ca în scurt timp să-l reţină.









Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M