Şoferul care a produs accidentul a mărturisit faptul că se grăbea să ajungă la serviciu.

"Traversa pe roşu, nu ştiţi cum se traversează? Dar de ce ai luat-o pe linia de tramvai? Mă grăbeam să ajung la muncă." a răspuns şoferul vinovat luat la întrebări.

"A circulat pe Şoseaua Colentina dinspre Bucur Obor către Doamna Ghica. Când a ajuns în staţia RATB Ziduri Moşi nu a respectat semnificaţia indicatoarelor ocolire dreapta, a circulat înainte pe linia de tramvai şi a surprins şi accidentat o persoană de sex feminin, care traversa strada pe marcajul pietonal" a declarat Victor Tudor, agent al Brigăzii de Poliţie Rutiere.

Tânăra a fost transportată de urgenţă la Spitalul Floreasca, unde a ajuns cu politraumatisme şi un traumatism cranio-cerebral.

Poliţiştii vor continua ancheta demarată în acest caz.