Potrivit referentului Madarasi Csilla, la tabără participă cinci copii de etnie romă, cinci de etnie maghiară şi cinci de etnie română, care vor fi însoţiţi de doi angajaţi ai Centrului, precum şi de doi profesori.
Tabăra de toleranţă va avea loc în satul Bicfalău şi are scopul de a sublinia importanţa dialogului dintre diferitele culturi, pentru a sparge barierele născute din idei preconcepute şi toleranţa faţă de celălalt indiferent de cultura din care provine. Ca urmare, din programul taberei fac parte şi activităţi precum o masă rotundă despre preconcepţii şi toleranţă, învăţarea imnurilor şi asimilarea câtorva cunoştinţe de bază din limba fiecărui grup participant, proiecţii de film şi drumeţii.
Tabăra este organizată de Centrul de Informare Europe Direct Sfântu-Gheorghe din cadrul CJ Covasna, în parteneriat cu Punctul de Informare Europeană din cadrul Liceului "Székely Mikó".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M