Foto: Realitatea TV
Duminică dimineaţă, plaja de la Mamaia era aproape goală. Doar câţiva îndrăzneţi au încercat apa mării. Mulţi turişti s-au hotărât să îşi facă bagajele mai devreme, când au văzut că vremea s-a răcit. Alţii vor să profite însă de concediu până la capăt.

Hotelierii, reprezentanţii agenţiilor de turism şi comercianţii sunt încântaţi de rezultatele acestui sezon estival.

''Dacă în anii anteriori vindeam 200.000 de lei pe vară de bilete turistice, acum am vandut 350.000 de lei'', a precizat reprezentantiul unei agenţii de turism.

În acest sfârşit de săptămână, pe litoral au fost o sută de mii de turişti. Cea mai aglomerată staţiune a fost, ca de obicei, Mamaia.