O supravieţuitoare a Holocaustului, în vârstă de 83 de ani, s-a întâlnit la Varşovia cu singura membră în viaţă a unei familii din estul Poloniei care a salvat-o de la deportarea în lagărele morţii.
Pe holul unei şcoli evreieşti din apropierea locului în care era ghetoul evreilor din Varşovia, Miriam Schmetterling (foto) a căzut în braţele lui Jozefa Czekaj, în vârstă de 79 de ani, născută Tracz, pe care nu o mai văzuse de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
"Mă aflu aici doar pentru că Jozefa şi familia sa au hotărât să rişte totul pentru a ne salva, chiar sub nasul germanilor", a spus Miriam, în faţa a circa 100 de persoane invitate să asiste la această revedere pregătită de organizaţia Claims Conference. Această organizaţie luptă pentru obţinerea de compensaţii în favoarea victimelor Holocaustului.
"Pentru mine, ei sunt cei mai mari eroi ai războiului", a spus Miriam.
Într-o noapte de vară a anului 1943, pe o ploaie torenţială, tânăra Miriam, soţul ei şi părinţii au găsit refugiu în micul grânar al casei Tracz, din Kopyczynce. Împreună cu o altă familie de evrei, ei au stat acolo până în martie 1944."Timp de zece luni, am stat toţi şapte strânşi unul în celălalt, fără să vorbim. Doar şuşoteam. Am reînvăţat să vorbesc când am fost eliberaţi de sovietici", a povestit Miriam.
Jozefa, care avea 15 ani pe atunci, sora sa şi părinţii le dădeau mâncare printr-un sistem ingenios de pârghii şi roţi instalat în şemineu. Acelaşi sistem era folosit pentru curăţarea fecalelor şi pentru spălarea lenjeriei.
"Erau conştienţi de riscurile la care se expuneau. Dacă am fi fost descoperiţi, ei ar fi fost executaţi împreună cu noi", a subliniat Miriam. "Tânăra Jozefa avea prieteni, se ducea la şcoală, dar trebuia să se comporte ca şi cum totul era normal acasă", a adăugat ea. Situaţia era cu atât mai periculoasă cu cât familia Tracz locuia chiar în faţa postului de poliţie.
"Cântam la pian pentru a acoperi orice eventual zgomot care ar fi venit dinspre grânar", atunci când se apropia cineva de casă, a povestit Jozefa.
Jumătate dintre cei şase milioane de polonezi morţi în timpul războiului erau evrei. Evreii polonezi constituie jumătate dintre evreii europeni victime ale naziştilor.
"Sunt fericită că pot să-i mulţumesc Jozefei, că o pot revedea. Ea este singura supravieţuitoare a acestei familii de strategi ingenioşi care ne-au adăpostit", a spus Miriam.
Jozefa şi rudele în viaţă au primit medalia celor Drepţi, decernată persoanelor care au salvat evrei în timpul războiului, punându-şi viaţa în pericol. "Un proverb evreiesc zice: cine salvează o viaţă salvează întreaga lume", a spus, emoţionată, Miriam.
O supravieţuitoare a Holocaustului o regăseşte pe salvatoarea sa
Miercuri, 28 Februarie 2007 08:57
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: NewsIn
Pe aceeasi tema
- Polonia, presată să le plătească evreilor daune
Joi, 01 Martie 2007 01:25 - Semnal de alarmă pentru supravieţuitoarele tsunami
Duminica, 01 Aprilie 2007 13:57 - Ziua Holocaustului
Luni, 16 Aprilie 2007 06:24
Comentariile cititorilor
4. Roman
Luni, 02 Aprilie 2007 00:06
| Raspunde la comentariu
3. Cornelia Vodoiu
Miercuri, 28 Februarie 2007 22:20


1. dodo
Miercuri, 28 Februarie 2007 10:46
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Cel mai înalt turn din piese Lego, ridicat la Viena
Luni, 06 Octombrie 2008 22:33500.000 de piese Lego au fost folosite pentru a ridica un turn de 29.48 metri. Construcţia este opera unui grup de copii şi a intrat în Cartea Recordurilor, depăşind vechiul record care avea o înălţime de 29.3 metri.
Charlize Theron, dată în judecată pentru că a purtat ceasul greşit
Luni, 06 Octombrie 2008 18:04Deşi a reuşit să evite scandalurile de orice natură până acum, iată că şi Charlize Theron a supărat rău pe cineva. Actriţa este dată în judecată de firma de ceasuri Raymond Weil pentru că, deşi a plătit-o pentru a fi...
Animalele au primit binecuvântarea preoţilor, în Peru
Luni, 06 Octombrie 2008 09:27Sute de animale şi stăpânii lor s-au înghesuit în faţa bisericii Sfântul Francisc din capitala peruană Lima. Motivul: o ceremonie anuală în cadrul căreia preotul binecuvântează necuvântătoarelor.
Clipul Zilei - "Simon's Cat - Cat man do", câştigător al premiului pentru Cea mai bună Comedie
Luni, 06 Octombrie 2008 12:26Realitatea.net vă doreşte o zi cât mai plăcută şi vă aduce un strop de amuzament prin prezentarea unui scurt film de animaţie, deja celebru şi... foarte adevărat: "Cat man do", din seria "Simon's Cat".
Două pagini din jurnalul unui astronaut de pe Columbia sunt expuse la un muzeu din Ierusalim
Luni, 06 Octombrie 2008 08:10Două pagini din jurnalul astronautului israelian, Ilan Ramon, membru al echipajului de pe Columbia, sunt expuse de astăzi la un muzeu din Ierusalim. Jurnalul nu a fost distrus în explozia care a dezintegrat naveta la intrarea în...
Cele mai CITITE din Divertisment
- Asistentele unui spital din Marea Britanie şi-au pus poze topless pe intenet (4035)
- Cristian Adomniţei s-a căsătorit la Iaşi - VEZI VIDEO (4001)
- Au împreună un sfert de tonă - prea mult ca să poată decola cu avionul (1144)
- Sud-africanii, spaniolii şi mexicanii - cele mai orgasmice naţiuni! (941)
- Noua Zeelandă are în mijlocul oraşului Christchurch statuia gigantă a unui spermatozoid (764)
Cele mai VOTATE din Divertisment
- Au împreună un sfert de tonă - prea mult ca să poată decola cu avionul (3,88/5)
- Clipul Zilei - "Simon's Cat - Cat man do", câştigător al premiului pentru Cea mai bună Comedie (3,84/5)
- Noua Zeelandă are în mijlocul oraşului Christchurch statuia gigantă a unui spermatozoid (3,72/5)
- Asistentele unui spital din Marea Britanie şi-au pus poze topless pe intenet (3,48/5)
- Sud-africanii, spaniolii şi mexicanii - cele mai orgasmice naţiuni! (3,48/5)
Cele mai COMENTATE din Divertisment
- Cristian Adomniţei s-a căsătorit la Iaşi - VEZI VIDEO (21)
- Noua Zeelandă are în mijlocul oraşului Christchurch statuia gigantă a unui spermatozoid (8)
- Asistentele unui spital din Marea Britanie şi-au pus poze topless pe intenet (4)
- Primul magazin de ambarcaţiuni de lux s-a deschis, astăzi, în Capitală (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Gheorghe Flutur: Deprecierea leului va continua, principalul vinovat este Tăriceanu. Cum comentaţi?
Luni, 06 Octombrie 2008 22:01Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat în cadrul emisiunii "Realitatea zilei" că principalul vinovat pentru deprecierea leului şi pentru valul de scumpiri care va urma este premierul României Călin...
- Hidrologii au emis cod portocaliu pe râul Prut, în judeţul Botoşani
- Cătălin Zmărăndescu, garda de corp a lui Gigi Becali, candidează pentru funcţia de deputat
- Anchetă la Serviciul de Ambulanţă Vaslui după ce o femeie a murit în salvarea care nu avea personal medical. Cum comentaţi?
- Gigi Becali către presă: Pentru că PNG este un partid serios, nu vreau să se dea în presă "ce voce frumoasă este Becali". VEZI VIDEO
- Cristian Adomniţei a folosit un elicopter MIRA pentru a ajunge la cununia sa civilă
- BNR a stabilit un curs de 3,94 lei pentru un euro
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Locuri de muncă pentru copiii din centrele de plasament
- Mâncarea, băutura şi ţigările- jumătate din cheltuielile românilor
- Schizofrenie la şcoala de poliţie
- Patriciu a încasat 1,3 miliarde de dolari din vânzarea Rompetrol
- Oamenii de afaceri: Business-ul e solid, dar ne revizuim investiţiile
- Apa Nova, afaceri în stagnare în primul semestru
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

| mai multe
| Romania | 07.10 | 08.10 |
| Timişoara | 21 °C | 21 °C |
| Arad | 21 °C | 18 °C |
| Bacău | 14 °C | 16 °C |
| Braşov | 15 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 19 °C | 17 °C |
| Europa | 07.10 | |
| Atena | 24 °C | |
| Berlin | 14 °C | |
| Helsinki | 12 °C | |
| Londra | 16 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 7 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,941 RON |
| 1 USD | 2,9054 RON |
| 1 GBP | 5,1076 RON |
| 1 CHF | 2,5409 RON |
| 100 HUF | 1,5846 RON |
| 100 JPY | 2,8093 RON |
| 1 BGN | 2,015 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











