Arheologii din Egipt au descoperit o statuie de granit veche de peste 2.000 de ani, care aparţine unui rege neindentificat din epoca ptolemeică.
O echipă egipteano-dominicană a făcut descoperirea în templul Taposiris Magna, din vestul oraşului Alexandria.
Alexandria a fost capitala Dinastiei Ptolemeilor, vorbitori de greacă, care au condus Egiptul timp de 300 de ani, până la sinuciderea reginei Cleopatra.
Statuia are 1,34 metri înălţime.
"Statuia este foarte bine conservată şi ar putea fi printre cele mai frumoase sculpturi în stilul antic egiptean", a declarat liderul arheologilot, Zahi Hawass.
Hawass a declarat că statuia ar putea aparţine regelui Ptolemeu al IV-lea şi că reprezintă forma tradiţională a unui rege egiptean.
Zahi Hawass spune că una din pietrele de fundaţie ale templului poartă urme ce indică faptul că la intrare erau numeroase statui sfinx, similare cu cele din era faraonică.
Excavaţiile la Taposiris Magna au început acum cinci ani, în încercarea de a localiza mormântul celebrilor îndrăgostiţi Cleopatra şi Marc Antoniu. Dovezile arată că regina Cleopatra nu a fost dusă în mormântul ei din palatul regal, care se află acum în apele de lângă Alexandria.
O statuie veche de 2.000 de ani, din epoca ptolemeică, descoperită în Egipt
Arheologii au descoperit statuia în timpul unei misiuni pentru localizarea mormântului reginei Cleopatra şi al lui Marc Antoniu.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M