Autorităţile chiliene au arestat marţi un turist finlandez, care a rupt o bucată din urechea unei statui de pe Insula Paştelui, şi riscă o amendă de 18.600 de dolari.
Finlandezul Marko Kulju, 26 de ani, a recunoscut că a rupt urechea unui Moai, pentru a lua cu el bucăţi din statuia care i s-a părut "maiestuoasă". El a fost denunţat de o locuitoare a insulei din Pacific, considerată cea mai izolată din lume şi aflată sub autoritate chiliană, şi riscă acum o amendă în valoare de 18.600 de dolari (11.890 de euro).
Celebrele sculpturi antropomorfe de pe Insula Paştelui, Moaii, cu capul foarte mare faţă de restul corpului, fără picioare şi cu urechi alungite, sunt considerate divinităţi de către populaţia de origine polineziană a insulei, numită Rapa Nui. Locuitorii au convingerea că ochii goi ai Moailor au puterea de a readuce aceste creaturi din piatră la viaţă.
Insula Paştelui este monument naţional, inclus în Patrimoniul UNESCO. Cele peste 550 de sculpturi în piatră vulcanică, cu o înălţime între 1 şi 20 de metri, au fost create în urmă cu patru secole şi sunt dispuse de-a lungul coastei.
Sursa: NewsIn
O statuie de pe Insula Paştelui a fost vandalizată de un turist finlandez
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din ARTE ŞI POPCULT
30 Mai, 17:52







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M