O sală de sport din Sibiu a fost închisă pe motiv de blasfemie
19 sep 2008, 08:30 |
Actualizat Vineri, 19 Septembrie 2008 15:10
Realitatea TV
O sală de sport din Sibiu a fost închisă pe motiv de blasfemie. Este vorba de sala Colegiului textil, care în trecut a fost capelă. Sala a fost retrocedată Comunităţii Surorilor Franciscane din Harghita, iar măicuţele au interzis elevilor să se mai joace cu mingea în sală.
2008-09-19 08:36:36
În sală nu se va face sport, întrucât măicuţele spun că aceasta este o capelă
închide
Clădirea în care golurile şi cornerele sunt blasfemii este o fostă capelă franciscană, ridicată în 1821. Aşa a fost până în 1948, când după naţionalizare, a fost transformată în sală de sport. Clădirea a fost retrocedată anul trecut, iar în această vară, măicuţele franciscane au impus o condiţie neaşteptată chiriaşului de drept - Primăria Sibiu.
"Într-o capelă şi pe nişte pereţi reabilitati să nu se mai joace cu mingea (...) fiind vorba de o veche capelă, este o blasfemie, conform cerinţelor acestora", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Carmen Câmpean.
Elevii sunt miraţi de această cerinţă a măicuţelor, mai ales că se joacă cu mingea în sală de când se ştiu.
Cât vremea le va permite, elevii vor face orele de sport în curte. Apoi vor merge în grup în sălile de sport ale colegiilor din apropiere.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 






Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...
Jandarmii au deszapezit la Buzau
Ungureanu il poceste pe Nazare
Deszapezire in Bucuresti
Pe trotuarele din Bucuresti nu se poate circula








Feedback

