Tudor Chiuariu

"Preşedintele nu poate fi arbitru, fiindcă nu e independent de partide. Funcţia de preşedinte e paralizată de propriul dualism: şef al executivului şi şef al statului", aşa argumentează fostul ministrul al Justiţiei propunerea a desfiinţare a funcţiei de şef al statului.

În opinia lui Chiuriu, "atribuţiile executive sunt reduse şi fără o responsabilitate clară". "Atribuţiile de şef al statului impun o imparţialitate pe care niciun preşedinte nu a manifestat‐o, pentru că la finalul mandatului devine dependent de partidul din care a provenit şi de care are nevoie pentru a fi reales", consideră Chiuariu.

"Experienţa relaţiei dintre Preşedinte şi Primul‐ministru a stat în cei 20 de ani sub semnul regulii tertium non datur: conflict sau subordonare servilă. Când Preşedintele nu e în conflict cu Primul‐ministru (Băsescu‐Tăriceanu), e Primul‐ministru în conflict cu Preşedintele (Năstase‐Iliescu sau Radu Vasile‐Constantinescu). Asta când Primul‐ministru nu e un fel de prelungire a Preşedintelui (Băsescu‐Boc), caz care ilustrează cel mai bine inutilitatea menţinerii ambelor funcţii. Dacă Primul‐ministru execută ce îi dictează Preşedintele, ce rost mai are să avem două funcţii distincte?", mai susţine fostul ministrul al Justiţiei.

Chiuariu propune ca prerogativele preşedintelui să fie preluate fie de primul-ministru, de preşedintele ÎCCJ şi fie de  preşedintele Curţii Constituţionale, după cum urmează:

- cele executive, în domeniul politicii externe, securităţii naţionale şi ordinii publice, de
către Primul‐ministru, care va fi preşedintele CSAT;
‐ cele privind reexaminarea legilor, numirea în funcţii publice (cu excepţia magistraţilor,
care vor fi numiţi în funcţie de Preşedintele ÎCCJ, respective Procurorul General), decorarea şi
graţierea, de către Primul‐ministru;
‐ cele referitoare la procedura de desemnare a Primului‐ministru, de către preşedintele
Curţii Constituţionale.

Fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, a lansat în dezbatere publică proiectul său pentru revizuirea Constituţiei, intitulat "Constituţia Libertăţii".

Citeşte şi:

Tudor Chiuariu vrea doar trei servicii secrete în România

 

VEZI PROIECTUL AICI