Femeia a fost descoperită de un bărbat care a oprit maşina pe un drum laturalnic, aproape de ieşirea din Timişoara, spre Moraviţa.
"Am auzit-o că geme şi când am ajuns aici i-am zis lu ăsta bagă fază lungă, să vedem. Şi am văzut ea stătea cu faţa în jos. Am dat puţin cu piciorul, nu se mişca", a spus bărbatul.
Imediat, bărbatul a sunat la numărul de urgenţă 112. Până când au venit criminaliştii femeia a murit.
"Lângă o benzinărie situată pe calea şagului din municipiul Timişoara a fost găsită o persoană decedată. La faţa locului s-a deplasat urgent un echipaj de poliţie care au constatat că cele sesizate se confirmă, un echipaj de la ambulanţă s-a deplasat de asemenea la faţa locului care a constatat decesul persoanei", a declarat Andreea Cinteză, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş.
Corpul femeii a fost dus la morga spitalul judeţean. Poliţiştii aşteaptă necropsia pentru a stabili exact cauza morţii. Anchetatorii au aflat că femeia de 42 de ani ar fi o prostituată care îşi racola clienţii chiar în zona în care a fost găsită. Oamenii legii bănuiesc că ea ar fi avut o altercaţie fie cu un client, fie cu proxenetul. Pentru a fi găsit făptaşul, la ieşirile din Timişoara au fost organizate filtre.
O prostituată a fost găsită moartă pe un drum lăturalnic din Timişoara
O femeie pe care poliţiştii o cunoşteau ca fiind prostituată, a fost găsită moartă duminică noapte, în Timişoara. Ea a fost descoperită de un şofer, pe un drum lăturalnic, la ieşirea din oraş. Potrivit martorilor, avea hainele sfâşiate şi o rană în zona abdomenului.
Crimă în Timişoara / FOTO: Grup RC







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M