Doritorii de câștiguri rapide care au nostalgia studenției pot face cu ușurință bani in perioada sesiunilor. Ofertele "de job", postate pe forumul studenților din Iași, arată cam așa: "Caut o fată să se prezinte în locul meu la examenele din sesiunea de primăvară din cadrul Universității Petre Andrei, Facultatea de Psihologie și Asistență Socială. Examenele se dau în 3 duminici consecutive. Rog seriozitate". Mesajul, postat de "Midnightk", are atașat un număr de telefon.
Reporterii REALITATEA.NET sunt curioşi să afle cum funcţionează afacerea, aşa că îşi oferă serviciile, incognito, fireşte.
La numărul de telefon postat, studenta, care dorește să-și păstreze pentru moment anonimatul, dă rapid detaliile. Solicitarea este pentru trei duminici consecutive de examene aferente anului 3, primele teste fiind la engleză, asistență socială, filosofie. "Clonarea", deja consacrată, e o practică "banală", spune studenta, iar pentru a te prezenta în locul altuia la examene nu e nevoie să ai vreo cunoștință despre materii. "Iți dau o copie după buletin, intri în sală odată cu colegele mele, faci prezența, nu-ți trebuie altceva. Doar te ridici când strigă numele meu. Nu e nevoie să știi ceva, oricum se copiază tot. O să vorbesc cu o colegă să stai langa ea, copiezi de la ea. Important e să apară numele meu pe foaia de examen", spune studenta.
Ea recunoaște că nu a mai făcut asta niciodată, însă știe că "merge" și dă un exemplu recent. "Un băiat a mai făcut asta când era plecat în străinătate și a chemat un prieten în locul lui, a fost totul ok", povestește ea.
Ca să nu se deplaseze la examen, studenta este dispusă inclusiv să plătească drumul până la Iași al binevoitoarei înlocuitoare. "Îmi spui cât vrei pentru cele trei zile de examen și iti plătesc și drumul. Fiecare examen durează o oră, sunt 10 minute de pauză pentru țigară între. Riscul cel mai mare e să te dea cineva afară din examen, altceva n-are ce să ți se întâmple. Oricum nu mă cunoaște nimeni, niciun profesor, sunt la frecvență redusă", dă ea asigurări.
În timp ce unii studenți par a trece examenele pe bandă rulantă, Universitatea Petre Andrei din Iași se prezintă, pe site-ul oficial, drept "una dinte cele mai prestigioase instituții private de învățământ superior din România". "Universitatea sprijină performanţa academică şi încurajează dezvoltarea personală şi profesională", precizează aceeaşi sursă.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M