Surpările au început în primăvara anului trecut, după care, în septembrie 2009, s-a prăbuşit balconul cetăţii, iar acum încă o porţiune din zid, de această dată chiar în parcarea de la intrarea în cetate.
"Aşa-zisul investitor italian nu a făcut decât să distrugă zidul medieval al cetăţii, spunând la finalul intervenţiei asupra zidului că este o porţiune restaurată. Din dorinţa de a mări parcarea, italianul a excavat pământul care susţinea zidul şi a supraînălţat construcţia cu betoane, fapt care a creat o presiune foarte mare asupra zidului medieval. Această presiune, împreună cu acţiunea factorilor de mediu, a condus la surparea zidului", a explicat Adrian Veştea, primarul oraşului Râşnov.
Zidul s-a prăbuşit cu doar câteva zile înaintea demarării unor ample lucrări de consolidare şi restaurare, proiectul fiind în etapa de avizare la Ministerul Culturii şi Cultelor.
Profesorul Adrian Rusu, expert în arhitectură angajat de Primărie pentru a acorda asistenţă de specialitate în proiectul de refacere a cetăţii, a declarat că ceea ce s-a întâmplat luni dimineaţă este doar o nouă etapă gravă care se adaugă la distrugerile produse anterior. "Dacă cineva nu era convins cu privire la porcăriile făcute de cei care au făcut această aşa-zisă restaurare, poate se vor convinge acum. Dacă am fi început lucrările, rău-voitorii ar fi putut spune că astfel lucrează Primăria", a susţinut Rusu.
Acesta a mai spus că în această săptămână vor începe o serie de lucrări arheologice în interiorul cetăţii. "Vom începe săpăturile arheologice, nu doar pentru a studia situl dacic, ci şi pentru a descoperi cât de mare este distrugerea comisă de italian sitului istoric. Practic, vor fi lucrări de arheologie utilitară care au şi valenţe ştiinţifice", a spus profesorul Adrian Rusu.
Primarul Râşnovului, Adrian Veştea, a mai spus că întregul proiect va trebui refăcut după prăbuşirea zidului, astfel că lucrările de consolidare vor întârzia şi vor creşte şi costurile refacerii cetăţii.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M