O persoană decedată şi patru rănite în urma deraierii unui tren în apropiere de Valea Călugărească
Purtătorul de cuvânt ISU Prahova oferă informaţii despre incidentul de la Valea Călugărească
VEZI VIDEO:Accidentul feroviar de la Valea Călugărească
Sânge, panică şi, în final, frustrare. Aceste cuvinte ar putea defini
ce au simţit cei aproape 100 de pasageri ai acceleratului deraiat lângă
localitatea prahoveană Valea Călugărească sâmbătă după-amiază. Ei au povestit momentele de
groază prin care au trecut şi spun că victima accidentului, o tânără de 17 de ani, putea fi salvată dacă se intervenea mai repede.
Trenul accelerat 1661 se îndrepta spre Iaşi venind dinspre Bucureşti,
când, cel mai probabil din cauza unui macaz defect, primul vagon a
sărit de pe şine. Au urmat imediat locomotiva şi al doilea vagon, iar
garnitura a intrat într-un stâlp şi, astfel, s-a oprit brusc.
La faţa locului s-au deplasat medicii SMURD, reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă, două echipaje de la descarcerare şi mai multe echipaje de pompieri. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, lt. Bogdan Iliescu, cauza accidentului nu este deocamdată cunoscută: "Locomotiva şi primele două vagoane au căzut de pe şine, dar nu s-au răsturnat".
În urma accidentului, o tânără de 17 ani din Focşani a murit, iar alţi patru pasageri au fost răniţi, însă numai doi au rămas internaţi în spital.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 









FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

