Foto: NewsIn

Erciyas Abdurrahim este turc şi are 45 de ani. El a fost reţinut sâmbătă dimineaţa pe Şoseaua Iancului din Capitală. Din informaţiile anchetatorilor, Erciyas Abdurrahim, împreună cu alte persoane, intenţiona să transporte în Olanda sau Germania, prin România, o cantitate importantă de heroină, peste 100 de kilograme.

Autorităţile olandeze au emis săptămâna trecută pe numele turcului un mandat european de arestare pentru trafic de droguri de mare risc. Sâmbătă dimineaţă Abdurrahim se afla în maşină când a fost oprit de ofiţerii de la Antidrog. Traficantul le-a declarat poliţiştilor că îşi face concediul în România.

Poliţiştii şi procurorii români de la Crimă Organizată au colaborat, în această acţiune, cu omologii lor olandezi şi germani.

Săptămâna trecută, în Olanda, au fost prinşi membrii reţelei conduse de cetăţeanul turc. Aceştia aveau asupra lor peste 460 de kilograme de heroină. Drogurile valorau aproape 12 milioane de euro şi erau aduse din Turcia. Suspectul arestat în România urmează să fie extrădat în Olanda, unde se vor continua cercetările.