Peste 19.000 de tone de zăpadă strânse de pe străzile din Ploieşti au fost aduse anul acesta la staţia de epurare. O parte din această cantitate este depozitată lângă staţia de epurare. Restul este aruncat într-un canal din staţia de epurare.
"Este vorba de o cantitate de zăpadă, destul de mică, pe care am băgat-o aici pentru că n-am mai avut unde s-o depozităm în faţă. Nu există absolut niciun risc, având în vedere că intră în procesul de epurare", spune Sorin Fieraru, şef Staţia de Epurare.
"Această zăpadă conţine sare, nisip şi clorură de magneziu. Nu există pericol de poluare pentru că nu folosim substanţe toxice pentru a deszăpezi oraşul", a declarat Răzvan Lungu, director RASP Ploieşti.
Cert este că angajaţii Gărzii de Mediu au deschis o anchetă şi au cerut analize din zăpada de pe străzi. "Colegii mei care au fost în teren au impus o măsură celor de la Regia Autonomă de Servicii Publice, respectiv efectuarea unui buletin de analiză a calităţii zăpezii", a precizat Ştefan Popescu, comisar şef Garda de Mediu Prahova.
În această iarnă, în acţiunile de deszăpezire din Ploieşti s-au aruncat peste 400 de tone de clorură de magneziu.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M