Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

O parcare de 700 de locuri va fi amenajată în Sectorul 6

Primăria Sectorului 6 a anunţat că va amenaja, în perioada următoare, o parcare cu aproape 700 de locuri, în zona platformei fostei Autogări Militari, proiectul urmând a fi terminat, cel mai probabil, în luna iulie.

Parcarea va avea 700 de locuri
Parcarea va avea 700 de locuri / FOTO: Grup RC

Parcarea va fi destinată atât autoturismelor, cât şi autobuzelor sau microbuzelor, se arată într-un comunicat de presă de luni al Primăriei Sectorului 6 Bucureşti.

Motivaţia deciziei primăriei este faptul că zona devenise, în ultimii ani, un spaţiu insalubru, iar cetăţenii reclamau frecvent prezenţa oamenilor străzii şi a depozitelor de deşeuri. În plus, incinta fostei autogări era deteriorată, fiind improprie pentru servicii de îmbarcare sau debarcare de călători.

Suprafaţa pe care se construieşte parcarea are aproximativ 17.000 de metri pătraţi, fiind delimitată la nord de bulevardul Iuliu Maniu, la sud de proprietatea particulară SC Autogara Militari SRL, la vest de strada Valea Cascadelor, iar la est de strada Oboga.

"Această parcare va ajuta la decongestionarea traficului în una dintre cele mai aglomerate zone din Capitală. Intersecţia era mai mereu blocată din cauza numărului mare de maşini care intră în Bucureşti de pe Autostrada A1 şi a autoturismelor parcate la voia întâmplării. Sunt convins că venim în întâmpinarea multor şoferi care vor prefera să îşi lase maşinile în siguranţă în această parcare şi să se deplaseze prin Bucureşti cu metroul sau RATB-ul", a declarat primarul Sectorului 6, Cristian Poteraş, citat în comunicatul de presă.

Un număr de 300 de locuri de parcare vor fi închiriate pe bază de abonament, la tarifele stabilite de municipalitate şi practicate în toată Capitala, restul de aproape 400 urmând să fie închiriate cu ora. Sumele încasate vor intra la bugetul local şi vor fi folosite pentru construcţia şi amenajarea de noi parcări.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro