O orădeancă de 32 de ani a inventat elixirul tinereţii

Simona Bişboacă - orădeanca de 32 de ani care a inventat elixirul tinereţii
Simona Bişboacă - orădeanca de 32 de ani care a inventat elixirul tinereţii

Extractul din resturi de struguri, care întârzie îmbătrânirea, propolisul dizolvat în apă sau marmelada crudă sunt invenţiile unei orădence de 32 de ani, care au uimit lumea ştiinţifică.

Simona Bişboacă este de profesie inginer în Tehnologia şi Prelucrarea Produselor Alimentare, doctor în devenire şi, aşa cum spune ea însăşi: "de curând, şi cred, cel mai important: inventator".

"Sunt un om care m-am născut cu optimismul în suflet şi poate şi cu un dram de noroc mai mult că alţii, dar acesta este influenţat de curajul şi de acţiunile mele, dar şi de susţinerea din partea celor dragi.

Primii paşi pe drumul meu către succes i-am făcut prin anul trei de facultate, când am fost cu o bursa Erasmus în Italia, la Universitatea din Bologna (cea mai veche universitate din lume, înfiinţată în 1088), unde am descoperit un domeniu uriaş de cercetare: înlocuirea unor aditivi alimentari cu potenţial toxic şi cancerigen cu extracte vegetale şi de unde m-am întors cu câteva idei care urmau să-mi schimbe viitorul", povesteşte tânără inventatoare româncă.

Opt ani de muncă

Ideea Simonei a fost aceea de a creă un produs puternic antioxidant pe baza de sâmburi, pielite şi rahis de struguri atent selecţionaţi şi a început o munca de cercetare uriaşă, pe cont propriu, pentru găsirea metodei de a extrage şi a stabiliză antioxidanţii din reziduurile de struguri, într-o concentraţie atât de mare.

"Am muncit aprope fără oprire vreme de opt ani la proiect, aveam un laborator acasă, unde încercăm variante după variante, zeci şi zeci de teste, iar pentru anumite analize mergeam la laboratorul facultăţii.

Nu mi-a fost uşor, au fost perioade în care nu ieşeam din laborator cu zilele, vreme de vacanţe, de ieşiri în oraş, nici pomeneală; iar la un moment dat, a trebuit să mai lucrez şi în paralel, ca designer de interior, ca să-mi pot finanţa cercetările, dar a meritat fiindcă am reuşit să-mi înregistrez primul brevet de invenţie care are la baza cercetările din acea perioadă, un produs unicat pe care l-am denumit Antioxi Vita şi de care eram cu adevărat mândră.

Practic, aproape tot acest drum a fost pornit şi urmat din pasiune, cu resurse materiale minime şi enorm de multă muncă, evident. Au fost momente când nu găseam o anumită soluţie tehnică, când mă gândeam nopţi la rând doar la asta şi când găseam apoi rezolvarea, ca pe o revelaţie, aproape că nu-mi venea să cred. Îmi spuneam mereu că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat primeşti, dar trebuie să ştii să-ţi doreşti, iar când am ajuns la capătul cercetării, când am avut în mâna produsul finit, am ştiut că este un lucru adevărat", susţine Simona.

Citeşte mai multe pe Avantaje.ro

Galerie foto

Simona Bişboacă - orădeanca de 32 de ani care a inventat elixirul tinereţii Simona Bişboacă - orădeanca de 32 de ani care a inventat elixirul tinereţii

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 -2
Harry
22 iul 17:50
Cunosc femei care la 45 de ani arata mult mai tinere decat bisboaca asta. Privind fotografia ei i-as da cel putin 50 de ani.
Răspunde
0 -2
LOL
22 iul 08:14
De unde se poate vedea ca Bijboaca te mentine tanar :)
Răspunde
7 -3
Jan
21 iul 23:40
Daca facea un "master" la Catania, se marita cu o beizadea si plagia si un doctorat, acum era Prim Ministru. Daca insa ar fi chiulit si ar fi ramas repetenta de doua ori, azi era interimara la Cotroceni.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print