Gripa aviară a făcut o nouă victimă în Indonezia. Autorităţile de la Jakarta au anunţat că un băieţel de 14 ani, contaminat cu virusul H5N1, a murit în această dimineaţă.

Numărul persoanelor decedate în această ţară din cauza gripei aviare a ajuns astfel la 58. Arhipelagul indonezian este regiunea unde s-au înregistrat cele mai multe victime în urma infectării cu H5N1.