Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

O nouă moţiune de cenzură ar putea ameninţa Guvernul Tăriceanu II

O nouă moţiune de cenzură ar putea ameninţa Guvernul Tăriceanu, la mai puţin de două săptămâni de când executivul a scăpat ca prin urechile acului de moţiunea PSD. Liberal-democraţii i-au dat un ultimatum premierului până astăzi la prânz: îşi prezintă demisia sau, în caz contrar, vor demara acţiunea de iniţiere a moţiunii de cenzură.

Liderii PLD au declarat că mizează pe sprijinul PD, PRM şi PC în demersul de a dărâma guvernul Tăriceanu II, dar că, deocamdată, nu au discutat cu nimeni în acest sens. Până să ajungă în Parlament, moţiunea trebuie să strângă numărul de semnături necesare - 116 -, iar liberal-democraţii ar putea întâmpina obstacole serioase la acest capitol.

Pesediştii nu s-ar da înapoi de la un astfel de demers dar, potrivit Constituţiei, nu pot semna două moţiuni de cenzură în aceeaşi sesiune parlamentară, împotriva aceluiaşi cabinet. Prin urmare, cele aproximativ 146 de semnături ale PSD sunt excluse din start. Conservatorii sunt nehotărâţi, astfel liberal-democraţii nu pot miza deocamdată nici pe cele 25 de semnături ale acestora.

Cei de la Partidul România Mare nici nu vor să audă de o moţiune iniţiată de PLD, care, spun ei, nu este un partid parlamentar, astfel că încă 44 de semnături sunt pierdute din start. PNL şi UDMR se află la guvernare şi ar fi ilogic să susţină un demers care i-ar trimite în opoziţie.

Mai rămân doar aliaţii tradiţionali ai PLD, democraţii, care dispun de 77 de parlamentari. Împreună, PD şi PLD însumează 99 de semnături şi vor avea nevoie de alte 17 pentru a depune moţiunea de cenzură în Parlament.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro