Foto: NewsIn

Noua maternitate, care se numeşte "Regina Maria" şi face parte din reţeaua Centrului Medical Unirea (CMU), oferă posibilitatea de a naşte natural, prin cezariană sau în apă. "Pacientele pot alege ce tip de naştere doresc, în funcţie de evoluţia sarcinii şi de particularităţile anatomice şi fiziologice individuale", a explicat directorul general CMU, Wargha Enayati.

Spitalul poate asigura, pe lângă consultaţiile şi intervenţiile specifice unei sarcini, intervenţii în caz de cancer mamar sau genital.

Capacitatea maternităţii este de 60 de paturi - 30 pentru mame şi 30 pentru copii. Desfăşurată pe patru nivele, maternitatea beneficiază de un bloc operator, sală de naşteri, terapie intensivă, neonatologie, rezerve şi săli de operaţie.

"Oferta privată este cea care va obliga oferta statului să se modifice şi să crească gradul de dotare şi confort din sectorul public. Cu cât apar mai multe unităţi private, cu atât competitivitatea între stat şi privat va creşte. Unităţile sanitare de stat vor trebui să îmbunătăţească, în primul rând, actul medical", a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Investiţia totală se ridică la aproape 5,5 milioane de euro. Conducerea CMU estimează că, primul an de activitate, spitalul va atinge o cifră de afaceri de două milioane de euro.

Spitalul a fost inaugurat în prezenţa reprezentanţilor Casei Regale - Principesa Margareta şi Principele Radu. Detalii şi foto