O macara s-a prăbuşit, luni, pe o stradă din centrul Capitalei. Din fericire nicio persoană nu se afla în zonă, dar un autoturism parcat pe marginea drumului a fost avariat. Utilajul nu avea autorizaţie de funcţionare, iar macaragiul avea legitimaţia expirată. Firma căreia îi aparţine macaraua a mai fost implicată în două incidente similare. Autorităţile au anunţat că îi vor cerceta penal pe cei care vor fi găsiţi vinovaţi pentru autoturismul lovit.

Spre norocul locuitorilor din zonă, nimeni nu a fost rănit şi nici o clădire nu a fost avariată. Braţul macaralei s-a prăbuşit de-a lungul străzii Erou Ion Călin.

"Vom verifica dacă macaraua e înregistrată şi poate circula pe drumurile publice iar împreună cu colegii de la secţia şase cine se face vinovat", a declarat subcom. Marin Cristian, Brigada Poliţiei Rutiere.

"Nu s-a putut prezenta o autorizaţie de funcţionare la ISCIR, deasemenea macaragiul are autorizaţia expirată, cea mai probabilă cauză e ruperea cablurilor de la ridicarea uniei sarcini", a spus Daniel Motounu, insp ISCIR.

Incidentul nu este singular în Bucureşti. În urmă cu un an patru muncitori au murit şi doi au fost grav răniţi după ce liftul macaralei în care se aflau s-a prăbuşit în gol. După două luni, o altă macara s-a prăbuşit în rîul Dâmboviţa. Utilajul a strivit şapte maşini.