Proiectul propus de Cărtureşti a fost bine primit de conducerea muzeului, datorită iniţiativelor lanţului de librării în zona cultural artistică şi implicării sociale.
Dincolo de oferta de carte, de peste 7.000 de titluri, muzică, film, ceaiuri, papetărie şi produse de design, librăria Cărtureşti de la Muzeul Ţaranului Roman va include şi un spaţiu de evenimente, dotări audio-video şi un oficiu de ceainărie, scaune şi mese pentru lectură. Librăria va găzdui lansări de carte, expoziţii, proiecţii, concerte şi workshopuri.
Accentul se va pune pe cărţile din domeniul antropologiei şi al sociologiei, pe albumele care pun în evidenţă cultura românească, arhitectura tradiţională şi arhitectura ecologică, pe albumele de pictură, fotografie, pe albumele de turism, în special rural şi pe muzica tradiţională. Totodată, va fi acordată prioritate categoriei de produse etno-folclorice.
Proiectarea noii librării a fost realizată de arhitectul Toni Baghiu, de la atelierul lui Şerban Sturdza. Pentru execuţie, s-au folosit materiale ecologice şi totul s-a lucrat manual.
Dezvoltarea Cărtureşti în 2008 va continua în Bucureşti cu extinderea Cărtureşti-Verona în spaţiul clădirii învecinate de la numărul 15, cu extinderea librăriei din Iaşi şi alte 3 librării în Constanţa, Sibiu şi Suceava.










