Medicii avertizează însă că naşterea chirurgicală implică riscuri mari atât pentru mamă, cât şi pentru nou-născut

Peste 30% din românce aleg să devină mămici prin cezariană, o cifră considerată îngrijorător de mare de către specialişti. Privită ca o intervenţie « la modă », în ţara noastră, cezariana pare să câştige tot mai mult teren în detrimentul naşterii pe cale naturală. Teama de durerile asociate travaliului, dar şi lipsa de educaţie sanitară le determină pe multe mămici să opteze pentru naşterea «chirurgicală » fără a ţine cont de riscurile intervenţiei asupra lor sau a bebeluşilor.