Femeia, în vârstă de 31 de ani, era din municipiul Galaţi şi avea un copil de şase ani. Miercuri dimineaţă, după o sarcină fără probleme, ea a născut al doilea copil, un băieţel de patru kilograme, perfect sănătos, care a venit pe lume în Maternitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Ap. Andrei" din Galaţi.
La aproximativ 30 de minute de la naştere, femeia a murit, în condiţii suspecte. Oficialii unităţii spitaliceşti, dar şi cei ai Direcţiei de Sănătate Publică din Galaţi sunt extrem de rezervaţi în declaraţii cu privire la circumstanţele în care a survenit moartea pacientei şi la cauzele care au condus la decesul acesteia. Reprezentanţii celor două instituţii aşteaptă o concluzie a medicilor legişti.
Totuşi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, dr. Nicolae Bacalbaşa, a avansat ipoteza unui stop cardio-respirator, fără a specifica în ce condiţii s-a produs acesta. Familia femeii este în stare de şoc. Soţul îndoliat a anunţat că va face plângeri şi la Colegiul Medicilor şi la Parchet după ce-şi va înmormânta soţia.
Poliţia s-a autosesizat în acest caz, fiind vorba de o moarte ce poate fi considerată violentă. Judiciariştii Secţiei 3 din Galaţi le-au cerut medicilor legişti să efectueze necropsia în regim de urgenţă, iar aceştia au programat autopsia în ziua de joi, 25 februarie. În cazul în care concluziile legiştilor vor releva faptul că decesul proaspetei mămici este legat de procedurile medicale, doctorul care a asistat-o la naştere pe femeie ar putea fi cercetat penal sub acuzaţa de ucidere din culpă.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M