O frescă realizată de un pictor renascentist italian, cel mai probabil Botticelli, stârneşte controverse în lumea artistică din Ungaria. Fresca face parte dintr-o compoziţie murală de mari dimensiuni şi era cunoscută specialiştilor, dar până de curând nimeni nu a recunoscut stilul lui Sandro Botticelli.
Fresca se află în capela castelul Esztergom, din nordul Ungariei. Castelul a trecut deja prin mai multe restaurări, dar nimeni nu s-a gândit până acum că una dintre fresce ar putea fi realizată de Botticelli.
"Cercetările în arhiva din Florenţa au arătat că există o perioadă din viaţa lui Botticelli pe care acesta nu a petrecut-o în Italia", a explicat Bela Horvath, directorul Muzeului Esztergom.
Pictura murală descrie cele patru virtuţi medievale şi a fost realizată în perioada în care Botticelli urma cursurile la Florenţa. Întreaga pictură ocupă o suprafaţă de 20 de metri pătraţi, iar partea care îi este atribuită lui Botticelli este cea reprezentând cumpătarea.
"Lui Botticelli îi plăcea să zugrăvească femei cu părul lung şi avea un stil anume de a picta chipuri. Liniile nasului, buzelor, urechilor şi gâtul din această frescă sunt caracteristice lui Botticelli", a susţinut Bela Horvath.
În mai puţin de un an fresca va putea fi vizitată. Până atunci, experţii îi vor stabili paternitatea.
Foto: wikimedia.org
O frescă de Botticelli într-o capelă din Ungaria
PUBLICAT
Sâmbătă, 16 Iunie 2007 09:41
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 16 Iunie 2007 09:41
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M