O franţuzoaică, declarată în moarte cerebrală, s-a trezit după 14 ore
O franţuzoaică, declarată în moarte cerebrală, s-a trezit la viaţă după 14 ore. Femeia a mai apucat să-şi revadă familia pentru că fiii ei au refuzat să fie deconectată de la aparate.
În vârstă de 60 de ani, Lydie Paillard suferă de cancer şi urmează un tratament la o clinică din Bordeaux. S-a aflat acolo şi luni când înaintea chimioterapiei a suferit convulsii şi a intrat în stare de inconştienţă. Medicii au încercat în zadar să o resusciteze.
"M-au anunţat că mama mea are o tumoare la nivelul creierului şi că este în moarte cerebrală. Respira prin intermediul aparatelor, inima îi bătea, dar trebuia să decidem dacă semnăm pentru deconectarea ei de la aparte, pentru că nu se mai putea face nimic", a spus fiul ei.
Familia a refuzat, iar pacienta a fost transferată la spitalul din Bordeaux, unde doctorii au dat acelaşi verdict. Miracol, după câteva ore, medicii au anunţat că femeia şi-a revenit. În stare bună, franţuzoaica nu a realizat niciun moment ce i se întâmplă. În timp ce fiii ei reclamă o eroare medicală, responsabilii clinicii vorbesc despre o minune.
Specialiştii spun că cel mai probabil femeia a suferit o criză severă de epilepsie care i-a indus în eroare pe doctori. Familia pacientei a angajat un avocat şi vrea să declanşeze o acţiune în justiţie.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3602 RON 





SPORT EXTREM RADIOACTIV: Schi la Fukushima
Barack Obama are talent! Vezi cum cântă blues
Berlusconi, acuzat de plagiat de către un rapper
Bataie cu portocale in Italia
Haos pe Dunăre: apa începe să se dezgheţe
Un bebeluş în cărucior a căzut în mare








Feedback

