Părinţii îi acuză pe medici că au greşit diagnosticul. "L-am adus aici şi a zis că are roşu în gât, numai atât, a zis că n-are nimic, i-a făcut o injecţie şi a zis că e bine. Şi uite, mi-a murit copilaşul meu", a declarat Nicolae Cristea, tatăl fetiţei.
Micuţa a fost adusă la spitalul din Titu, cu febră foarte mare. "A zis că are un început de roşu în gât, şi a zis că nu e ceva grav, să mă duc la Târgovişte cu ea. I-a făcut ampicilină, i-a făcut nişte de-alea de vomitat şi după aia au apărut nişte puncte mov pe ea", a spus Aurelia Cristea, mama fetiţei.
Medicii Spitalului din Titu spun că starea copilui s-a agravat, deşi i-au dat antibiotice. "A fost examinată de medicul specialist, i s-a indicat tratament şi copilul era în tratament. Pe la ora 5 am fost invitat de asistenta de gardă că starea copilului s-a înrăutăţit brusc. Între timp a venit şi echipa specializată de la spitalul de urgenţă cu medic infecţionist pediatru. Împreună am continuat reanimarea şi spre regret n-am obţinut efect, şi la ora 18, copilul a decedat", a declarat Ion Vârlan, medic de gardă Spitalul Orăşenesc Titu.
Convinşi că fetiţa lor nu a fost diagnosticată corect, părinţii au depus aseară o plângere penală la poliţie. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa au confirmat ca vor cerceta imprejurarile în care a avut loc decesul copilului, dar au refuzat să ofere alte informaţii.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M