O femeie îmbrăcată în costum de "supererou" - mască, cizme înalte şi un body - împarte bani şi alimente în cartierele sărace din Hong Kong, scrie presa locală.
Femeia, care se recomandă drept "Eroina Bauhinia", după numele florii de pe steagul Hong Kong, a împărţit bani şi hrană de mai multe ori.
Hainele ei sunt modelate după Black Rose, o eroină dintr-un film din 1965, care fură de la bogaţi şi împarte săracilor.
Ea a împărţit tăiţei, hamburgeri şi biscuiţi, dar şi cadouri în bani, de câte 100 sau 200 de dolari Hong Kong (12,85 dolari americani sau 25,70 dolari americani) de persoană, în ultimele săptămâni.
Într-un interviu prin e-mail cu un ziar, femeie a refuzat să-şi decline identitatea, dar susţine că se ocupă de afaceri şi câştigă zeci de mii de dolari pe lună.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M