Şeful DNA Constanţa, procurorul Ioana Ţene, a declarat, vineri, că femeia s-a dat drept titularul unui cont şi a solicitat retragerea în trei rânduri, în cursul lunii iunie, de la sucursale ale unei bănci din Bucureşti, suma totală de 12.000 de euro, transmite corespondentul NewsIn. Din cercetările efectuate de investigatori a rezultat faptul că femeia ar fi fost folosită de o grupare care avea datele necesare să pună la cale fapta.

Procurorul Ioana Ţene precizează că, pe 10 iunie, la scurtă vreme după ce i se remisese suma de 1,22 milioane euro cash şi în timp ce semna chitanţa de primire, Garofiţa Cojocaru, de 49 de ani, a fost prinsă în flagrant de anchetatori. Deşi justificase retragerea acestei sume mari de bani pentru achiziţionarea unui imobil în Constanţa pentru care vânzătorii doreau banii cash, funcţionarii bancari au solicitat oamenilor legii efectuarea unor investigaţii. Femeia ar fi urmat să primească 50.000 de euro în schimbul serviciilor sale şi a fost arestată preventiv imediat după comiterea faptei. Iniţial, ea a susţinut în faţa anchetatorilor că este titulara contului bancar, ulterior însă, a recunoscut cele reţinute în sarcina sa.

Şeful DNA Constanţa, procurorul Ioana Ţene, a mai declarat că s-a dispuns cauza cu privire la un complice al femeii, Adrian Mihai Truţulescu, de 29 de ani. Bărbatul este recidivist, a mai fost condamnat pentru tâlhării şi este considerat un membru al grupării. El trebuia să o supravegheze pe femeie la efectuarea tranzacţiei bancare. Dosarul a fost trimis pe rol la Tribunalul Constanţa unde urmează să se stabilească primul termen de judecată.