Femeia şi-a petrecut ultimii zece ani încercând să recupereze de la statul român ceea ce comuniştii i-au luat când au venit la putere. Casa părintească şi terenul aferent valorau în 2001, când familia Raiter a plătit experţi evaluatori, 150.000 de dolari. De atunci nici un rezultat, doar un dosar imens, în aşteptare.
După depunerea unui dosar stufos, au urmat ani buni de corespondenţe între Fondul Propietatea, Primăria Capitalei şi familia Raiter. Adrese peste adrese în care se cereau tot timpul alte acte, noi declaraţii, noi martori şi în final o noua evaluare. În 2008, doamna Raiter a primit o scrisoare încurajatoare de la Primărie.
Între timp bătrâna s-a îmbolnăvit şi nu mai iese din casă. Nu mai poate merge nici până la poştă să depună alte scrisori, însă nu o lasă inima să renunţe. Doamna Raiter nu mai speră acum decât să mai fie în viaţă atunci când autorităţile vor da o soluţionare cazului. Răspunsurile însă, întârzie în continuare să apară.
O femeie de 80 de ani luptă de zece ani să-şi recupereze casa naţionalizată
PUBLICAT
Miercuri, 17 Februarie 2010 17:43
ACTUALIZAT
Vineri, 19 Februarie 2010 08:44
SURSA
REALITATEA TV
Zece ani de alergătură, sute de documente depuse, bani şi nervi pierduţi. Este povestea unei bătrâne de 80 de ani care încearcă să recupereze ce se mai poate din munca de o viaţă a părinţilor ei de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Scenariul pare a fi deja unul clasic, pentru mii de români.
Citeşte totul despre:
comunism







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M