Esmin Green, în vârstă de 49 de ani, a fost internată după ce a fost cuprinsă de o stare de agitaţie. Aşteptând să fie repartizată într-un salon, femeia s-a prăbuşit pe podea, dar, nimeni nu a băgat-o în seamă ore în şir. Nici chiar gardianul spitalului nu a binevoit să se ridice de pe scaun când a văzut-o pe pacienta căzută la pământ.
Când personalul spitalului a venit să îi dea primul ajutor, femeia era deja moartă. Corporaţia pentru Sănătate din New York, în subordinea căreia se află spitalul, a anunţat concedierea a şase angajaţi. Scandalul nu se opreşte, însă aici. Uniunea pentru Libertăţi Civile din New York a dat în judecată Corporaţia.
Secţia de psihiatrie a spitalului, unde s-a produs incidentul, a mai făcut şi anul trecut obiectul unor critici dure privind tratamentele aplicate pacienţilor şi indiferenţa personalului medical.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M