O familie de români fără adăpost s-a mutat în casa unui britanic în timp ce acesta lipsea, relatează Daily Mail.
Bărbatul, care locuia singur într-o casă cu două dormitoare, a fost şocat să descopere că Mihai şi Laura Dediu, plus un copil, se mutaseră în locul său. El a sunat la poliţie şi românii au fost arestaţi. Ei susţin că li se spusese că locuinţa din Northampton era goală de ceva vreme şi se puteau muta acolo.
Bărbatul a plecat de acasă la 7 decembrie, dar s-a întors după puţin timp pentru că îşi uitase portofelul. Astfel, a descoperit familia de români.
"Proprietarul s-a întors şi a văzut parcată pe alee o maşină străină. De asemenea, luminile erau aprinse în casă. A intrat şi i-a văzuit pe cei doi, precum şi un copil. Revenim la vremurile lui Dickens, se pare. Întrebaţi, acuzaţii au spus că ei deţin proprietatea şi doar s-au mutat acolo, iar bărbatul sub acuzare urma să modifice încuietorile", a spus judecătorul. "Este un caz bizar. Probabil am cea mai mare experienţă din această clădire de tribunal, dar în 26 de ani nu am mai întâlnit un astfel de caz, când hoţii iau cu ei un copil, la un jaf", a subliniat judecătorul.
Mihai Dediu, 30 de ani, şi soţia sa, Laura, 24 de ani, au pledat vinovat pentru avarierea încuietorilor şi ferestrelor. S-a renunţat la acuzaţia de jaf. Potrivit avocatului, celor doi li se spusese într-un magazin că se pot muta la adresa respectivă







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M