Deputata PSD, Carmen Moldovan, îi trimite o scrisoare deschisă lui Viviane Reding, Comisar European pe Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie. Subiectul scrisorii este "o ameninţare serioasă la adresa presei din România". Mai exact, este vorba de faptul că CSAT a inclus în Strategia de Apărare a României campaniile de presă ca vulnerabilitate naţională.
"Vedem cum atitudinea ostilă împotriva mass-media a câtorva politicieni aflați la putere este pe cale să fie transpusă într-o strategie de politici publice a statului român. La 20 de ani de la căderea comunismului, presa din România se confruntă din nou cu ameninţarea cenzurii. Acest lucru este complet inacceptabil, mai ales într-un stat membru al Uniunii Europene şi al NATO", scrie deputata care se arată îngrijorată de o astfel de prevedere care în cazul aprobării de către Parlament "va deschide calea unor posibile abuzuri din partea autorităților statului la adresa jurnaliştilor şi a instituțiilor media".
Carmen Moldovan îi scrie comisarului Reding despre înfiinţarea Grupului de Iniţiativă pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţii Presei şi despre lupta sa pentru scoaterea campaniilor media de la capitolul vulnerabilităţi.
"Cred cu tărie că libertatea de exprimare şi libertatea presei stau la baza unei societăţi democrate. Fără acestea, poporul român şi comunitatea avem nevoie de cât mai multă susţinere publică, pentru a putea convinge decidenţii politici să schimbe Strategia şi să protejeze libertatea presei", se arată în finalul scrisoarei deputatei PSD.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M