Foto: Realitatea TV

Pârâul Pozen este poluat pentru că staţia de epurare din municipiul Rădăuţi nu are capacitatea de a prelucra întreaga cantitate de ape uzate. Oamenii sunt revoltaţi şi nu ştiu ce să mai facă.

Autorităţile locale nu au nici o soluţie pentru rezolvarea situaţiei. Anul trecut staţia de epurare Rădăuţi a fost retehnologizată şi s-au investit peste jumătate de milion de euro din fonduri europene.

"Garda de mediu pe de o parte, când a fost vinovat serviciul comunal Rădăuţi, care asigură administrarea staţiei de epurare, l-a sancţionat cu 50.000 de Ron pentru abaterile de la legislaţia de mediu", a declarat Constantin Harasim, comisarul şef al Gãrzii de Mediu Suceava.

''Au fost amendaţi,.dar situaţia trenează de atâta vreme şi este un disconfort fantastic pentru locuitorii comunei", susţine primarul comunei Satu Mare, Ştefan Cramarciuc

Până una alta, staţia de epurare va continua să fie o sursă de poluare.

"Încercăm să găsim o cale să o extindem, să-i mărim debitul şi capacitatea'', a precizat viceprimarul din Rădăuţi, Constantin Galan.

Se are în vedere construirea în zonă a unei noi staţii de epurare, dar pentru asta este nevoie de alte investiţii.