O comună din Timiş este invadată de ciori
De aproape o lună, sute de ciori şi-au instalat cuiburile în parcul din comuna timişeană Moşniţa Nouă. Locuitorii comunei sunt disperaţi. Ei sunt nevoiţi să suporte păsările zgomotoase, care au invadat localitatea. Pentru le îndepărta, autorităţile locale, împreună cu Asociaţia judeţeană a Vânătorilor şi a Pescarilor Sportivi, au organizat o vânătoare de ciori.
Din cauză plopilor de pe marginea drumului care au fost tăiaţi, ciorile şi-au mutat cuiburile în parcul comunal. În plus, păsările fac ravagii şi în culturile localnicilor.
"Intră înăuntru şi la porumb, în cotarcă, ce să vă spun, e plin de ciori peste tot. Primăvara punem porumb, tot scot, de trei ori am semănat într-un an şi tot n-am avut nimic", se plânge un
localnic.
Nici centrul comunei nu a scapat neafectat. "Toate ciorile s-au refugiat în parcul comunei. Nu mai poţi să stai în parc, nu mai poţi să mergi la biserică fără să nu fii pictat de sus până jos", spune primarul din Moşniţa Noua, Ioan Sorincau. Potrivit vânătorilor, o singură acţiune de
acest fel nu este suficientă pentru a îndepărta sutele de ciori.
Vânătorii vor organiza astfel de vânători periodic, până când ciorile nu vor mai reveni.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 
















Feedback

