O companie românească a primit distincția de excelență în afaceri, acordată de Camera de Comerț

În cadrul festivității de premiere a laureaților Topului Firmelor Arădene 2015, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, au fost omagiați campionii economiei arădene. Prestigiosul eveniment, ajuns la a XXII-a ediție și găzduit de Expo Arad, s-a dovedit a fi o adevărată sărbătoare a elitelor din mediul de afaceri arădean.