Neptun a fost lovit de o cometă gigantică în urmă cu două sute de ani, potrivit unor noi cercetări. Descoperirea confirmă că planetele gazoase sunt lovite de asteroizi şi comete mult mai des decât se credea până acum.
Pe planetele telurice cu atmosferă subţire, cum ar fi Mercur sau Marte, este uşor să observi cratere de impact vechi de milioane de ani, oferind astfel oamenilor de ştiinţă estimări cu privire la frecvenţa coliziunilor din sistemul nostru solar.
Alte planete gazoase, precum Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun, prezintă dificultăţi în identificare unor zone de impact pentru că nu rămâne nici o dovadă a impactului.
Potrivit nationalgeographic.com, în 1994, cometa Shoemaker-Levy 9 s-a izbit de Jupiter şi câteva sonde spaţiale, printre care şi Voyager 2, Galileo şi chiar telescopul Hubble, au reuşit să surprindă evenimentul.
Folosind ceea ce au învăţat cu ocazia acelui impact, despre substanţele chimice lăsate în atmosferă după coliziune, oamenii de ştiinţă de la observatorul francez LESIA şi de la the Max Planck Institute din Germania, au analizat compoziţia atmosferei de pe Neptun cu ajutorul satelitului Herschel.
Datele adunate au arătat că monoxidul de carbon din atmosfera superioară a planetei se află în cantităţi mai mari decât în păturile inferioare. Din moment ce gazul îşi pierde din densitate pe măsură ce atinge altitudini mai mari, monoxidul de carbon trebui să aibă altă provenienţă.
O cometă care are foarte mult monoxid de carbon este principala explicaţie pentru acest fenomen, a declarat Paul Hartogh, unul dintre coautorii acestului studiu.
Conform estimărilor cercetătorilor, cometa care a lovit Neptun în urmă cu 200 de ani, avea un diametru de doi kilometri, impactul fiind extrem de puternic. În plus, o tehnică similară a fost folosită şi pentru a detectat impactul unei comete pe Saturn, în urmă cu 300 de ani.
Dacă la acest impact adunăm şi pe cele prin care au trecut Saturn şi Jupiter, vom afla că aceste coliziune ale cometelor sunt mult mai frecvente decât se crede până acum.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M