O ascunzătoare care ar fi putut servi la izolarea vizitatorilor recalcitranţi a fost descoperită în clădirea Adunării Naţionale din Paris, informează 20 Minutes.
Închisă cu o poartă din lemn şi gratii, încăperea are 2m pe 1,50, iar înauntru se află o bancă de piatră. Ea a fost zidită de foarte mulţi ani şi a fost descoperită cu ocazia unor lucrări de renovare. Nici chiar istoricul care se ocupă de clădirea, care face parte din Patrimoniul Naţional francez nu ştia de existenţa ei.
La Adunarea Naţională era cunoscută o singură "celulă de mahmureală", care servea în trecut ca loc de refacere pentru deputaţii care erau beţi, mai bine zis, deputaţii erau închişi şi li se dădea drumul după ce îşi veneau în fire . Celula a fost transformată între timp în două birouri parlamentare.
Nu este prima descoperire emoţionantă din clădirea Adunării Naţioanle. În 2005, sub încăperile ocupate de grupul comunist au fost descoperite nişte oseminte, care s-a dovedit că proveneau de la un cal.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M