"Poliţia a fost sesizată de dispeceratul unei societăţi de pază cu privire la faptul că, la ora 05.09, s-a declanşat alarma casei de pariuri. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că uşa de intrare, de tip termopan, dar şi uşa de acces în biroul operatorului fuseseră forţate. Conform relatărilor angajaţilor, s-a furat o cutie de valori, încastrată în podeaua biroului operatorului, în care se afla suma de aproximativ 16.000 de lei. Poliţiştii au declanşat imediat activităţile specifice de investigare pentru soluţionarea acestui caz şi recuperarea prejudiciului", a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.
Poliţia a fost anunţată de producerea furtului în jurul orei 05.20, doar după ce echipajul de intervenţie al firmei de pază s-a deplasat la faţa locului, ceea ce a făcut ca timpul care a trecut de la producerea faptei şi până la intervenţia Poliţie să fie mai lung, a afirmat Naghi.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov a mai spus că anul trecut casa de pariuri a fost controlată de trei ori de poliţişti, ultima oară cu puţin înainte de Crăciun, echipa de control recomandând, de fiecare dată, în scris, montarea unui sistem de supraveghere video, lucru de care reprezentanţii firmei nu au ţinut cont.
O casă de pariuri din Braşov a fost spartă de hoţi
Persoane neidentificate au pătruns, luni dimineaţă, în sediul unei case de pariuri din cartierul braşovean Tractorul şi au furat o cutie de valori în care se aflau aproximativ 16.000 de lei.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M