"Vineri, la ora 8.45, doi indivizi îmbrăcaţi în haine de culoare închisă, care purtau şepci şi aveau feţele acoperite cu baticuri, au pătruns într-o locaţie în care funcţionează atât o casă de schimb valutar, cât şi un amanet. Înăuntru erau două femei, le-au spus să stea liniştite, au luat 130 de milioane de lei şi două kilograme de aur şi au plecat, nu înainte de a închide casa de amanet cu un lacăt", a declarat la Realitatea TV, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.
Se pare că hoţii au dispărut de la faţa locului cu o motocicletă.
Femeile care se aflau în casă de amanet au apăsat butonul de panică, iar poliţia şi firma de pază au ajuns în acelaşi timp la faţa locului. Poliţia a început o anchetă şi urmeză să analizeze imaginile surprinse de camerele video.
Se pare că bărbaţii au între 1,80 de metri şi 1.85 de metri, unul are tenul alb, altul este creol, iar unul dintre ei are accent moldovenesc.
Cel mai recent caz de furt dintr-o casă de amanet a avut loc pe 13 martie în judeţul Hunedoara. Hoţul a intrat în magazin având faţa acoperită cu un fular şi a luat câteva bijuterii expuse la vânzare.
Şi în Arad a fost jefuită o casă de amanet. S-a întâmplat în septembrie anul trecut. Hoţul a spart vitrina magazinului şi a furat bijuterii în valoare de 7.000 de lei. Într-o oră şi jumătate de la spargere, a reusit sa vândă prada la alte case de amanet sau magazine care comercializează bijuterii.
În vara anului trecut, doi bărbaţi au spart o casă de amanet din Constanţa. Au furat o cutie de bijuterii şi 10.000 de lei. Vânzătoarea s-a speriat şi fugit fără să mai apese butonul de panică. Este de înţeles, asta pentru că în iunie 2008 angajata unei case de amanet din cartierul Micro 40 din Galati a fost înjunghiată de 14 ori de către un bărbat venit să dea o spargere. Femeia a murit la spital.
Un caz la fel de grav s-a petrecut la finele lui 2007, în Hunedoara. Una dintre angajate unei case de amanet a fost împuşcată în cap şi a ajuns în stare critică la spital. Cei doi hoţi au plecat din magazin cu bijuterii de peste un kilogram.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M