Britanica Sarah Burge, care deţine un club de striptease, susţine că dansul la bară nu diferă mult de căţăratul pe o scară, şi tocmai de aceea crede că e un lucru util pentru fiica ei de 7 ani. Însă, experţii în educaţie şi psihologie susţin că fiica ei ia contact cu sexualitatea mult prea devreme, scrie The Sun.
“Am grijă ca Poppy să fie sănătoasă şi fericită. Dacă va dori să devină dansatoare la bară, cine sunt eu ca s-o opresc?”, a declarat Sarah Burge, în vârstă de 50 de ani. “De multe ori dansăm împreună la bară, iar asta este o experienţă care ne uneşte foarte mult. Petrecem ore întregi exersând diverse mişcări şi poziţii. Poppy vrea să-i calce pe urme lui Miley Cyrus, care şi ea dansează la bară”, a mai spus britanica.
În luna martie, Sarah Burge i-a dat bani celeilalte fiice a sa, Hannah, în vârstă de 15 ani, pentru a-şi injecta Botox. Hannah a declarat atunci că era extreme de speriată de gândul că îi vor apărea riduri.
În plus, femeia a precizat că o va ajuta şi pe Poppy să-şi facă operaţii estetice când va mai creşte, dacă va dori asta. “Deocamdată se gândeşte la implanturi cu silicon”, a mărturisit Burge.
Proprietara clubului de striptease Madame Pink este cunosctută în Marea Britanie drept “Păpuşa Barbie în carne şi oase”, după ce şi-a făcut operaţii estetice în valoare de peste 500.000 de lire sterline.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M