Foto: NewsIn

Ambulanţa din Rădăuţi a fost chemată în comuna Cajvana, pentru un accident cu motoscutere. Două persoane erau rănite, printre care şi o tânără de 18 ani.

Tatăl și fratele fetei au urcat cu forţa în ambulanţă şi le-au cerut medicilor să nu oprească la Rădăuţi sau Suceava, ci să meargă direct la Iaşi.
Alte rude ale victimei au mers cu o altă maşină în urmă, ca nu cumva ambulanţa să oprească. Medicii de pe salvare sunt în stare de şoc.

Colegii lor de la dispecerat au spus ce s-a întâmplat. "Am dat telefon să văd dacă au rămas pe drum, unde sunt. Am întrebat-o pe asistentă, îi tremura vocea, a zis că nu ştie unde este, şi că aparţinătorii o obligă să meargă la Iaşi", a declarat asistenta Silvia Sefciu.

"S-au urcat două persoane lângă asistentă şi şofer. În spate i-a escortat o maşină până la Iaşi", a precizat şeful Ambulanţei Rădăuţi, Petru Coroamă.

Ambulanța și mașina au fost oprite la intrarea în Iaşi de poliţiştii care au blocat drumul. Până la urmă, victima a fost transportată la spitalul de urgenţă din Iaşi.

"A fost făcut un control corporal asupra rudelor victimelor, iniţial şoferul a spus că a fost ameninţat cu un cutit, nu s-au găsit arme albe asupra lor", a spus ofiţerul IPJ Iaşi, Mădălin Ţăranu.

Cei doi bărbați care s-au urcat cu forţa în ambulanţă au fost amendați cu câte 200 de lei.