O alunecare de teren din Mehedinţi a blocat traficul feroviar din zonă, iar călătorii vor fi preluaţi de autocare
Reprezentanţii CFR Infrastructură prezenţi la locul în care s-a produs alunecarea de teren au apreciat că refacerea terasamentului va dura aproximativ două luni de zile.
Soluţia propusă de prefectul Ion Mîţu a fost aceea de a transborda călătorii între staţiile Prunişor şi Drobeta Turnu Severin. "Am propus ca de mâine să fie reluată circulaţia trenurilor. Astfel vom avea 2 trenuri Rapid şi două Personal de dimineaţă şi alte două după amiaza. Călătorii care vin de la Bucureşti se vor opri în staţia Punişor, de unde vor fi preluaţi cu un autocar până în gara Drobeta Turnu Severin. De aici îşi vor continua drumul cu un alt tren către Timişoara. La fel va fi şi cu cei care vin dinspre Timişoara. Vor fi transportaţi de la Tr. Severin la Prunişor pe şosea şi apoi se vor urca în trenul de Bucureşti", a declarat prefectul.
Ion Mîţu a considerat mult prea mare termenul de două luni pentru refacerea terasamentului şi a declarat că va lua legătura cu Ministerul Transporturilor pentru a găsi altă soluţie, chiar şi provizorie, pentru ca trenurile să circule din nou pe dealul Balota.
40 de călători ai unui Intercity au fost în pericol în urma unei alunecări de teren produse în judeţul Mehedinţi. Garnitura ce mergea spre Bucureşti a fost oprită la ieşirea din halta Valea Albă spre Balota unde o porţiune de peste 20 metri s-a surpat şi un stâlp electric a căzut peste linie. Alte două trenuri au fost afectate, iar călătorii şi-au continuat drumul cu autocarele. Traficul a fost deviat pe ruta Filiaşi- Simeria- Lugoj.
Trenul Intercity a plecat sâmbătă seara din Timişoara. La ora 20, în apropiere de staţia Balota din judeţul Mehedinţi, mecanicul de locomotivă a observat o alunecare de teren de peste 20 de metri, dar a reuşit să oprească în timp util.
Trenul a fost tractat până la Drobeta Turnu Severin, unde pasagerii au fost urcaţi în maşini. Alte două trenuri: un Intercity şi un personal au fost oprite pe traseu, iar călătorii şi-au continuat drumul cu autocarul.
Responsabili CFR spun că vor fi necesare câteva zile pentru refacerea liniei ferate. Până atunci, traficul feroviar dintre Timişoara şi Bucureşti va fi deviat pe magistrala Filiaşi- Simeria- Lugoj.
Traficul feroviar în zona Balota, din judeţul Mehedinţi, ar putea rămâne blocat cel puţin 30 de zile în urma alunecării de teren.
"La urgenţe, termenul este de 30 de zile, dar este posibil să dureze şi mai mult. Ne-am mai confruntat cu această situaţie şi în 1999, şi atunci reparaţiile au durat 30 de zile. Ar mai fi o soluţie, cu un podeţ improvizat, dar asta o vor hotărî proiectanţii. Situaţia este destul de gravă. Alunecarea de teren se întinde ca lungime pe aproximativ 20 de metri, dar în timpul nopţii acesta a mai săpat", a declarat Gabriel Marinescu, şeful secţiei L7 Drobeta Turnu Severin.
Potrivit CFR Călători şi duminică alte patru trenuri au circulat pe rute ocolitoare sau au fost anulate. Acceleratul 1692 Timişoara Nord - Bucureşti Nord este anulat pe toată distanţa, iar călătorii acestui tren au fost preluaţi de Intercity 592 fără plata suplimentelor tarifare.
Totodată, trenul Accelerat 1691 Bucureşti Nord - Timişoara Nord care circulă pe distanţa Bucureşti Nord - Craiova a fost anulat pe distanţa Craiova - Timişoara Nord. Rapidul 791 Bucureşti Nord - Drobeta Turnu Severin a fost anulat pe distanţa Craiova - Turnu Severin şi circulă pe distanţa Bucureşti Nord - Craiova, iar trenul Rapid 792 Drobeta Turnu Severin - Bucureşti Nord a fost anulat pe distanţa Drobeta Turnu Severin - Craiova şi circulă doar între Craiova şi Bucureşti Nord.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Diaspora strange ajutoare pentru sinistrati
Atac dur al ministrului de Interne la adresa...
Mircea Toader spune că oamenii morţi în ger...
Jurnal Realitatea Tv Cluj 13.02.2012 ora 18.10
Trafic ingreunat pe DN1 din cauza zapezii
Un bătrân invalid a fost scos din casă după...








Feedback

