Disputa dintre premier şi preşedinte pe tema nominalizărilor pentru posturi importante a fost, în ultimii doi ani, mai degrabă o regulă decât o excepţie. A fost vorba fie de miniştri, fie de ambasadori, fie de şefi ai serviciilor secrete. Numirile au fost ţinute în şah, iar uneori a avut câştig de cauză preşedintele, alteori premierul.

Cel mai cunoscut meci s-a purtat între Tăriceanu şi Băsescu pe tema nominalizării liberalui Adrian Cioroianu la şefia Ministerului Afacerilor Externe, în februarie anul trecut, după demiterea lui Mihai Răzvan Ungureanu. La fel ca în cazul Noricăi Nicolai, preşedintele Băsescu a refuzat să semneze decretul de numire, pe motiv că liberalul nu are pregătire în domeniul diplomaţiei.

Disputa a ţinut vacant câteva săptămâni portofoliul Externelor şi s-a tranşat la Curtea Constituţională în favoarea premierului. Tot diplomaţia a fost, primăvara trecută, în miezul unei alte disputate între cei doi. Traian Ungureanu şi Sever Voinescu, ziarişti care l-au susţinut pe Traian Basescu în timpul campaniei pentru referendumul de demitere, au fost propuşi pentru posturile de ambasadori la Londra şi, respectiv, Washington. Traian Ungureanu este competent "în a înălţa ode preşedintelui", a replicat premierul, care a şi respins propunerea. Nici Sever Voinescu nu a mai ajuns la Washington, întrucât candidatura sa a fost respinsă de Comisiile parlamentare de politică externă. Cele două posturi de ambasadori au mai rămas vacante alte 10 luni, până în decembrie anul trecut, când au fost ocupate de diplomaţi de carieră.

Şi preşedintele a câştigat, cu mutări spectaculoase. În septembrie 2006, l-a numit pe pesedistul George Maior la şefia SRI. Mutarea i-a surprins neplăcut pe liberali şi udemerişti deopotrivă, care s-au trezit la şefia serviciului cu un parlamentar din opoziţie, cunoscut în plus drept un apropiat al preşedintelui.

În noiembrie anul trecut, Traian Băsescu a dat un alt şah la premier cu nominalizarea la şefia SIE a fostului ministru liberal de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu.

Atunci când nu s-a opus făţiş numirii unor miniştri, preşedintele nu s-a abţinut să nu-i taxeze pe nominalizaţi măcar la ceremoniile de învestire în funcţie. Radu Stroe, de exemplu, a primit cadou din partea preşedintelui stenograma unei discuţii "strict secrete", lui Dan Motreanu i-a prezis că va avea o misiune extrem de grea, iar lui Varujan Vosganian i-a spus că nu se numără cei mai mari susţinători ai desemnării sale pentru portofoliul Economiei.